Articole
CHIRURGIA URECHILOR DECOLATE ȘI IMPACTUL SĂU DE EXCEPȚIE ASUPRA PACIENȚILOR
În ultima perioadă, am constatat creșterea numărului pacienților și pacientelor care mi se adresează pentru corecția chirurgicală a aspectului deformat al urechilor.
Ca și proporție, pacientele prevalează ca număr față de pacienți.
Operez atât copii de vărstă preșcolară căt și adolescenți și adulți. Consider că rezolvarea precoce a acestei probleme, în copilăria mică, înainte de a merge la școală, este esențială pentru dezvoltarea psihologică a copilului și contribuie la evitarea stigmatizării celui mic de către anumiți colegi de clasă.
Fetițele sunt cele mai sensibile la atacurile Citește mai departe…
ALCHIMIA FRUMUSEŢII-MAI APROAPE DE REALITATE PRIN MEDICINA ESTETICĂ INTEGRATIVĂ
Adeseori sunt întrebată “ce fac ca să îmbunătățesc aspectul meu fizic”, cum am reuşit să încetinesc procesul de îmbătrînire, să îmi menţin tinereţea şi prospeţimea?!
Mărturisesc că am fost şi am rămas un căutător şi un “şcolar” etern. După stagiile de la Cambridge (Marea Britanie) şi din SUA, am acumulat experienţă profesională din multe colţuri ale lumii, ajungând să pot stabili criterii şi protocoale care să dea rezultate certe în ceea ce priveşte rejuvenarea facială şi corporală.
De-a lungul timpului, pacientele/pacienţii mă întrebau ce să folosească la domiciliu pentru menţinerea rezultatului postoperator o perioadă cât mai lungă de timp. Şi asta se întâmpla fie după ce le efectuam chirurgie estetică a feţei şi gâtului (lifting, blefaroplastie superioară sau inferioară etc), fie după tehnici de remodelare corporala (lipoaspiraţie, abdominoplastie) sau după tratamente nechirurgicale (cum ar fi peelingurile, injectările de acid hyaluronic sau de preparate ce conţin toxină botulinică). Citește mai departe…
ÎNTINERIREA FEȚEI PRIN TRATAMENTUL VEDETELOR DE LA HOLLYWOOD
Am trăit o perioadă din viața mea la Los Angeles, în California și am avut imensa șansă de la lucra la Cedars Sinai Medical Center, spitalul vedetelor de la Hollywood.
Zilnic, pașii mă purtau pe coridoarele lungi și albe ale pavilioanelor construite prin sponsorizare de către unele dintre acestea.
La cafeneaua spitalului, îți surâdeau veseli sau enigmatici din tablorile de pe pereți, cei care trecuseră pe acolo, actori și actrițe renumite de-a lungul deceniilor. Priveam tablourile și mă gândeam…..De Bette Davis mă lega pasiunea mamei mele pentru filmele sale, de Elisabeth Taylor….. amintirea strălucirii ochilor ei violeți, de All Pacino…..tangoul dintr-un ʺParfum de Femeieʺ…. și enumerarea ar putea continua! Priveam tablourile și eram conștientă ce imensă onoare mi se făcuse….prin faptul că lucram într-un loc pe care, cândva aceștia îl frecventaseră. Onoare și responsabilitate în același timp! Citește mai departe…
ARTLIFT COREEAN O METODĂ REVOLUȚONARĂ DE REJUVENARE FACIALĂ
Fiecare față umană are o frumusețe unică ce se impune a fi menținută, chiar îmbunătățită, într-un cuvânt respectată.
Dacă în anul 1998, în timpul specializării în Chirurgie estetică de la Cambridge, dominau solicitările de lifting facial și cervico-facial, 18 de ani mai târziu, în zilele noastre, adresabilitatea s-a schimbat, orientându-se către tehnici mai delicate.
Chirurgia feței trebuie lăsată ca ultimă opțiune, când metodele minim invazive sau non-invazive nu mai pot da rezultate. Citește mai departe…
Chirurgia estetică de augmentaţie mamară cu implanturi siliconice
AESTHETIC SURGERY – BREAST AUGMENTATION WITH SILICONE IMPLANTS
Domeniul chirurgiei de remodelare a sânului este aparte deoarece are numeroase implicaţii psiho-afective, răsunetul asupra femini tăţii individuale fi ind pregnant.
Augmentaţia mamară (mărirea de sâni) cu implanturi siliconice trebuie realizată în concordanţă cu structura corporală, cu înălţimea, cu dimensiunile toracelui. Există sisteme clare de măsurare preoperatorie, de asemenea, se simulează rezultatul operaţiei prin plasarea de proteze siliconice în cupa unui suti en bine dimensionat. O atenţie parti culară înaintea oricărui gest chirurgical o acord diagnosti cării cazurilor cu dismorfofobie (angoasă permanentă determinată de complexul urâţeniei fi zice). În astf el de cazuri este importantă colaborarea cu un medic psihiatru și cu un specialist în psihologie, precum și abţinerea de la orice act chirurgical. Citește mai multe…
Interviu cu Dr. Noela Elena Ionescu, medic primar chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă
Îmi fac profesia din hobby și nicio clipă n-am avut senzația că muncesc.
Interviu Infolife
International Journal of Cosmetic Surgery and Aesthetic Dermatology
Anthony Erian and Noela Elena Ionescu
International Journal of Cosmetic Surgery and Aesthetic Dermatology
The lips are superficially located, subject to trauma, and must conform to multiple geometric shapes. Various injectable fillers and inserted materials have been used to fill out the lips. The authors hypothesize that lip augmentation with Restylane would give better results than with other fillers presently in use. Restylane is well tolerated and can be used for lip augmentation lasting longer than fat or collagen. Read more…