Buna ziua,
La 11 zile de la interventie doresc sa va transmit cateva precizari legate de experienta avuta.
Am primit suportul de care aveam nevoie pentru a trece de toate fobiile si emotiile mele, totul s-a desfasurat intr-o maniera desavarsita.
Tinand cont ca au fost aproximativ 10 ani in care am avut nenumarate consultatii legate de subiectul lipomul de pe coapsa dreapta, iar dupa fiecare discutie plecam la fel de nehotarata in privinta scoaterii acestuia, pot afirma ca intalnirea cu dumneavoastra mi-a creat acea senzatie de incredere pe care rar o acordam cuiva, cu atat mai putin unor persoane abia cunoscute. Am apreciat enorm faptul ca mi-ati prezentat toate detaliile, pe care nu le gasisem in nenumaratele cautari online si nici in discutiile avute cu alti medici.
Daca toate acestea au fost inainte de interventie, parea ca este prea frumos pentru a fi real! Nu a fost asa. In dimineata respectiva m-ati ajutat sa imi infrunt temerile legate de anestezie, iar datorita alegerii pe care ati facut-o la doar cateva ore de la interventie ma puteam ridica, puteam merge singura, nu aveam dureri si imi puteam tine fetita in brate!
Va multumesc din suflet pentru tot!
Aveti o binecuvantare aparte, ma bucur ca v-am cunoscut si am avut onoarea de a va fi pacient!
Andreea Mihailescu
Andreea Mihailescu
Buna seara Doamna Doctor,
Ma gândesc de mult timp la ce as putea sa va spun sau ce cuvinte as putea folosi pentru a va transmite cele mai frumoase si potrivite cuvinte de multumire si recunostinta pe care o port la adresa dumneavoastra inca de când am intrat prima data la dumneavoastra in cabinet. Am inteles insa singura si m-am convins mai apoi ca nu voi reusi intru totul.
Voi incepe prin a spune ca sunt un pacient fricos. Atat de fricos, incat as alege mai degraba sa incerc orice alte noi experiente, decat sa merg la ‘doctor’.
M-am programat la dumneavoastra la recomandarea unui stimat domn care m-a primit intr-o dimineata la ‘urgente’.
Venisem acolo schiopatand din cauza unei unghii care se incapatana sa se infecteze o data la 2 saptamani si care imi dadea dureri chiar si in momentele când nu mergeam. Aceasta problema o aveam de ceva timp, insa refuzam sa cred ca am o problema serioasa. Aspectul era ingrozitor, iar durerea nu ma lasa nici noaptea, când speram ca pot uita de ea. In acelasi timp, ma gândeam ca un lucru atat de mic cum este o unghie nu poate fi atat de serios. ‘Se va trata si de la sine’ – imi spuneam de multe ori. Acel domn doctor care m-a primit dimineata la urgente m-a anunta insa ca as fi putut contacta o ciuperca a unghiei si am nevoie de o programare la un ‘chirurg plastician’.
Am ascultat de dansul si m-am programat cum am iesit din cabinet. Apoi am asteptat sa ne întâlnim.
Am venit la spital cu aceeasi frica, si chiar mai mare la dumneavoastra, insa in momentul in care am intrat in cabinet si m-ati primit, am uitat de acel gand. Ceea ce mi-ati oferit când v-am intalnit prima data a fost incredere si sentimentul ca voi putea ajunge si eu un pacient fericit. Dupa ce m-ati consultat, mi-ati explicat in detaliu problema de care sufeream si ce este de facut – operatie de excizie a unghiei (sper ca m-am exprimat corect) – totul pus pe hartie, chiar desenat, mi-ati spus cum decurge operatia, cat dureaza, cum va fi recuperarea. Tot atunci am insistat sa nu recurgem la aceasta operatie si, daca este posibil, sa o mai amanam pentru o perioada. Astfel, mi-am facut programare la domnul doctor dermatolog recomandat de dumneavoastra si am mers cu o mica speranta de amanare. Ceea ce am aflat insa acolo a fost ca nu as putea sa tratez printr-o alta metoda decat operatia ceea ce aveam. Astfel, m-am intors la dumneavoastra.
Inainte de operatie ne-am intalnit din nou la consultatie pentru a-mi mai spune inca o data detaliile si pentru a putea face urmatoarea programare.
Ziua ‘cea mare’ a venit intr-un final si m-am pregatit cu greu pentru ceea ce credeam ca va fi dureros si anevoios. Aceasta pentru ca am auzit de la diverse persoane ca este greu pana treci de operatie si incepe ‘ingrijirea’ efectiva a locului operat.
Nu ati uitat si nici omis in acea zi sa veniti sa mai vorbiti o data cu mine inainte de interventie. Colega de rezerva a fost impresionata de grija aratata unui pacient.
Am intrat in sala cu aceeasi frica, insa aceasta a disparut imediat cum ati pansat piciorul. Nu simteam durere – bineinetles, stiam ca inca sunt sub efect anestezic – insa nu stimteam durere. La fel a fost pana când am plecat acasa, si pana a doua zi când ne-am intalnit din nou pentru pansat.Fara durere. Asa au trecut si cele doua saptamani in care am ascultat de sfaturile dumneavoastra, pana in momentul când ne-am intalnit din nou. Intre timp am devenit un pacient fericit. Recuperarea nu este deloc atat de grea, si acest lucru se datoreaza dumneavoastra.
Sunt si acum un pacient fericit, pentru ca mi-ati dat acea incredere care imi lipsea – mai mult încrederea de sine.
M-ati impresionat cel mai mult, pentru ca v-ati implicat trup si suflet cazului meu si am simtit acest lucru de la prima intrevedere. Cu siguranta va pastrez in gânduri mereu si ma consider un om norocos ca v-am putut cunoaste.
In incheiere, va multumesc din nou pentru ca ati avut grija de mine si ca mi-ati dat încrederea care imi lipsea.
Pana data viitoare, va doresc numai bine si pe curând!
Andreea
Andreea

Buna ziua, dna doctor

Am sa povestesc, sper eu cat mai concis, experienta mea. Imi cer scuze daca imi mai pierd ideile dar sunt intrerupta constant. 🙂
Mereu am avut un pic de burtica, ma deranja dar imi spuneam ca asa e conformatia mea. Dupa prima sarcina burtica a ramas si mai mare dar cu imbracamintea potrivita o camuflam de ochii curiosilor 🙂
Dar dupa a doua sarcina burtica mea nu a mai vrut sa ramana in anonimat, se vedea orice as fi imbracat.
Am incercat masaj … sala … electro-stimulare … burta mea se incapatana sa ramana pe pozitie.
In luna decembrie 2016 am fost in vacanta in Dubai unde toti turistii faceau plaja mai putin eu care eram mai imbracata ca araboaicele pentru ca eram asa de nemultumita de cum arat ca nu ma dezbracam.
Sotul meu, capricorn cu gura mare, a pus punctul pe i in stilul lui personal: ” ori rezolvi problema ori renunti la inhibitii. Tu alegi, important e sa fi multumita. Dar parerea mea este ca, daca dupa 1 an de zile de la nastere nu s-a rezolvat, trebuie sa ceri opinia unui specialist. “
Pe 07 ianuarie am ramas blocati in Bucuresti o zi datorita ninsorilor si am fost la DermaLife sa cer o parere avizata.
Dna doctor nu m-a convins din nici un un punct de vedere si am amanat interventia pana gaseam un ” doctor bun “.
Cautam pe google informatii despre operatie, recuperare, rezultate si mai ales poze before / after pentru a-mi da seama daca interventia are rezultatele pe care eu mi le doream.
Pozele gasite erau departe de rezultatul pe care il aveti dumneavoastra in cazul meu.
Deoarece aveam o hernie noua si dl doctor Matei ma mai operase o data, fiind foarte multumita de rezultate, am hotarat sa il sun sa imi recomande un doctor cu care colaboreaza sa rezolvam toate problemele mele.
Dna doctor Noela Ionescu mi-a spus este extraordinara, lucram impreuna foarte bine.
Am venit la consultatie si mi-a placut tot: faptul ca mi-ati spus ca perfectiune nu exista, ati fost foarte clara in exprimare si mi-ati explicat cu rabdare si desenand ceea ce mi se va intampla, ce presupune operatia si recuperarea.
Probabil pentru dumneavoastra este rutina dar pentru fiecare pacient in parte este foarte importanta comunicarea deoarece aceste informatii personalizate nu le gasesti nicaieri.
M-a uimit amestecul de fermitate ca si doctor cu cel de sensibilitate umana, de rabdare si intelegere a pacientului.
Partea umana lipseste in general probabil pentru ca doctorul uita ca pentru el e rutina dar pt. pacient totul e nou.
Am plecat decisa 🙂 din nou am cautat pe google poze cu operatii ale dnei Noela Ionescu in continuare nu am gasit nimic.
Eu mi-as fi dorit poze gen before si after – la o zi saptamana luna. Toti prietenii mei credeau ca burtica arata impecabil imediat dupa operatie. Dar rezultatul optim este dupa 1 luna sau poate mai mult.
A sosit ziua operatiei si acum stiam ca nasa mea de botez ma va opera. 🙂 Dar am tacut chitic pentru ca stiam ca chiar daca spun sau nu ceva oricum nu va face diferenta din punct de vedere medical deoarece sunteti un doctor extraordinar si aveti grija maxima de orice pacient. Aveam toata increderea si nu am vrut sa va emotionez de la prima ora. 🙂
Ati fost foarte intelegatoare cand v-am spus ca lesin inainte de operatie. Nici nu ati ras de mine.
Dupa operatie uimirea mea a fost ca nu m-a durut zona operata deloc. Ca o comparatie – operatia de cezariana a fost fff grea. In cazul meu singurul disconfort era reprezentat de cele doua drene. Dar dupa 2 zile nu a mai fost nici un fel de problema. Daca nu imi spuneati foarte explicit sa fiu cuminte cred ca incepeam sala la o saptamana pentru ca organismul meu nu da nici un semnal de alarma.
Ati avut foarte multa grija de mine si mi-ati explicat tot in permanenta – ce simt cand scoateti drenele, firele.
Sunteti foarte minutioasa si foarte delicata cand ingrijiti pacientul.
In concluzie: toata experienta mea a fost una extraordinara datorita dumneavoastra. Sunt un pacient dificil – fricos si carcotas – dar dumneavoastra si daca ma stradui nu va pot reprosa nimic.
Sunteti pefecta din punctul meu de vedere ca doctor si om, mi-ati insuflat curaj si rabdare fara sa va dati seama. Va intereseaza sa aveti grija de pacienti – si de trup si de suflet, sa nu fie traumatizati in nici un fel.
Referitor la discutia de ieri imi pare rau ca nu stie toata lumea cat sunteti de minunata. Ca nu se gasesc usor pozele dumneavoastra pe internet sa fie accesibile tuturor. Gasesti poze ale unor doctori care mai mult te sperie decat te conving.
img164lng1
Aceasta poza, de exemplu, pe mine m-a speriat :)))
Nu pot decat sa ii multumesc lui Dumnezeu ca a avut grija de mine sa va gasesc.
Si dumneavoastra pentru ca existati.
Sunteti minunata.
Andreea Elena Vasile
“Va multumim din suflet doamna, doctor Noela Ionescu, pentru profesionalismul , blandetea  si disponibilitatea de care ati dat dovada.
Nu am cuvinte prin care să îmi exprim mulțumirea pentru încrederea pe care  mi-ati insuflat-o încă de la prima întrevedere (in vara anului 2015), dar si fetei mele Cristiana, care pur si simplu  va adora. Cu multa rabdare si daruire mi-ati explicat diagnosticul fetei mele si pasii medicali pe care aceasta trebuie sa ii urmeze. Asadar, in data de 23.02.2017,datorita dumneavoastra , copilul meu a avut parte de servicii medicale de calitate, fapt pentru care operatia a fost reusita si perfecta. Ati pus mult suflet si daruire pentru cea mai buna rezolvare a situatiei, lucru pentru care cuvintele nu pot recompensa competenta si omenia dumneavoastra.
Veti fi mereu prezenta in sufletele si rugaciunile noastre, Dumnezeu sa va ajute si sa va binecuvanteze.
Cu deosebita pretuire, Baziru Mariana, Galati.”
Baziru Mariana

Galati

Buna ziua,
Revin la dumneavoastra cu vesti bune, asa cum am promis  Am atasat rezultatul histopatologic, astazi am intrat in posesia lui, il tot asteptam pe internet, dar era disponibil doar la receptie, de aici si intarzierea cu care il trimit.
Din ce scrie si ce am cautat pe internet.. pare sa nu fi fost carcinom? Nu sunt sigura si incerc sa nu ma bucur pana nu am si confirmare, insa negresit citind “rezectie completa” ma bucur enorm si pe aceasta cale, va multumesc inca o data!
Interventia chirurgicala a fost o experienta care m-a uimit, pentru nu credeam vreodata ca o sa am amintiri atat de placute in urma unei operatii, fie ea simpla sau complicata.
Dupa vizita initiala la dermatolog, am primit diagnosticul posibil de carcinom bazocelular pigmentar, doamna doctor mi-a povestit despre ce reprezinta, cum apare, cum il eliminam (optiuni), toate detaliile.
Asa m-am programat la prima consultatie la dumneavoastra. Tin minte si acum detaliile pe care mi le-ati oferit atunci, sunt in stare sa le reproduc aproape intocmai, atat de bine le-am inteles. Nu doar ca am inteles tot ce se va intampla, dar nu m-am speriat, am fost linistita tot timpul cat a trecut pana la operatie si chiar si atunci.
Am plecat dupa consultatie cu un sentiment de incredere, am observat profesionalismul in fiecare cuvant pe care mi l-ati comunicat si inca de atunci am stiut ca sunt pe cele mai bune maini.
In ziua operatiei, am venit la Medlife, am pregatit ce trebuia, m-am internat, in continuare eu nu eram deloc speriata. Tin minte perfect momentul in care ati intrat pe usa, vesela si  zambitoare, exact ca o raza de soare.  Abia asteptam sa va cunoasca si mama, stiam ca asa se va mai linisti si ea.
Dupa sesiunea de intrebari din partea mamei, usor usor se apropia momentul operatiei.
A venit asistenta sa ma ia, curajoasa am pornit catre sala de operatie, insa in momentul in care am ajuns si am intrat in sala.. atunci mi-a fost frica pentru prima data. Cred ca am stat sub 1 minut in antecamera, cat a fost nevoie sa schimb bluza de pijama, insa in minutul acela m-am speriat tare, parca cumva se adauga toata frica ce lipsise pana atunci.
Dar a durat doar 1 minut  Dupa ce m-am schimbat si am intrat in sala de operatie propriu zisa, v-am simtit zambetul venind de undeva din partea stanga, apoi v-am vazut, si frica nou instalata a disparut pentru totdeauna.
Cel mai probabil ma speriasem de la sala de operatie propriu zisa, de la context, insa dupa ce v-am vazut acolo, am stiut ca totul va fi ok. Au inceput apoi sa se intample mai multe lucruri, era putina agitatie, perfuzii, aranjat pozitie cap, etc., insa pentru mine nu mai conta. Stiam ca sunteti acolo si era tot ce aveam eu nevoie ca sa stiu ca totul va fi bine.
Nu mai am foarte multe amintiri din timpul operatiei, in afara de senzatia de frig, insa in rest nu am simtit absolut nimic. Nu mi s-a parut ca a durat mult, ba chiar mai putin decat a durat de fapt.
Urmatoarele amintiri sunt deja de cand am ajuns inapoi in camera, o tin minte pe mama, bucuroasa ca ma vede, tin minte cum imi reveneam usor usor din anestezie. Ulterior ati venit din nou, si ne-ati povestit cum a decurs totul. Eu eram deja linistita. Stiam ca totul a fost ok, am simtit asta totul timpul.
Magia se produsese 
Inca de la prima consultatie mi-ati inspirat profesionalism si incredere. Urmatoarele consultatii nu au facut decat sa imi confirme parerea, ati avut rabdare desi cu siguranta au fost cazuri in care am intrebat de mai multe ori acelasi lucru, mi-ati oferit toate detaliile, de fiecare data, totul a fost mai mult decat perfect.
Nici in timpul si nici dupa operatie nu am simtit durere. Ba chiar, in primele zile de dupa, mi s-a intamplat sa-mi aduc aminte de operatie pentru ca treceam prin fata oglinzii si vedeam bandajul.
Cicatricea este din ce in ce mai bine, nu am avut mancarimi, nu am avut dureri, in afara de ingrijirea zilnica e ca si cum nu exista. V-am atasat o poza si cu cicatricea pentru a vedea evolutia (din punctul meu de vedere extraordinara).
Acum, de fiecare data cand imi aduc aminte de experienta, am amintiri frumoase. Cum ar putea fi altfel?
Am avut norocul si onoarea sa va fiu pacienta, sa beneficiez de magia dumneavoastra. Sunt, intr-adevar, norocoasa ca v-am intalnit!
Va doresc tot binele din lume pentru ca il meritati! Abia astept sa ne reintalnim, pentru ca o vom face cel tarziu in 1-2 ani, cand o sa fiu mai interesata de tratamente anti-age (asta daca consider ok 1-2 ani, daca recomandati mai devreme, mai devreme ne vom vedea ).
Va multumesc inca o data, pentru tot!
Louisa
Louisa