Am trăit asta și simt că are relevanță să împărtășesc!
Dr Noela Elena Ionescu
Medic primar Chirurgie plastică și Microchirurgie reconstructivă
Doctor în Științe Medicale
Fellow of The European Academy of Cosmetic Surgery (Cambridge, UK)
Research Scientist at The Cedars Sinai Medical Center (Los Angeles, USA)
Andreea mă privește cu ochii ei mari, de culoare albastru-cobalt iar mie mi se pare că are un aer familiar. Nu știu de ce! Zâmbește ușor, cu o complicitate subtilă și greu de descifrat. Soțul ei și-a dorit să asiste la consultație și să pună întrebări. Cu acordul Andreei, a făcut și el parte din acest prim dialog!
Ea are 34 de ani, doi copii adorabili si o problemă ce se cere rezolvată: hernie supraombilicală, diastazis de mușchi drepți abdominali, hiperlaxitate cutaneo-adipoasă postpartum (după sarcină).
Operația este mare, dificilă și de aceea îi explic în detaliu prin ce va trece.
Intervenția chirurgicală se desfășoară în parametrii așteptați iar seara, la contravizită, mă așteaptă o surpriză frumoasă, unică.
Aflu că sub bisturiul meu, în acea dimineată, fusese, nimeni alta decât unica mea fină, pe care o botezasem cu 34 de ani în urmă. Atunci eu aveam 14 ani, iar regretatul meu tată își dorise foarte mult ca eu să creștinez acest copil! Ulterior, părinții Andreei au divorțat și, din păcate, legătura noastră s-a pierdut mai bine de trei decenii.
Nășirea fetiței am făcut-o cu emoție și bucurie (cum se vede și din poza alăturată în care o țin în brațe pe Andreea, care arată ca o lumină pură…ceea ce a rămas și în ziua de azi). Alături de noi, surâde aparatului de fotografiat tatăl meu, regretatul profesor Liviu Ionescu!
Poza mi-a fost dăruită acum de Andreea.
Arcul peste timp s-a închis în sala de operație, în dimineața zilei de 8 Martie 2017, de Ziua Mamei!
Îi mulțumesc Andreei că a revenit în viața mea!
Este un miracol pentru care sunt recunoscătoare!
Nimic nu este întâmplător! Și….aș mai adăuga că soțul ei este născut în aceeași zi cu mine….
Mai jos este experiența finuței mele, pierdute și regăsite, Andreea Elena Vasile, din Constanța, povestită de ea însăși:
“Bună ziua, dna doctor,
Am să povestesc, sper eu cât mai concis, experiența mea. Îmi cer scuze dacă îmi mai pierd ideile dar sunt întreruptă constant. 🙂
Mereu am avut un pic de burtică, mă deranja dar îmi spuneam ca așa e conformația mea. După prima sarcină burtica a rămas și mai mare dar cu îmbrăcămintea potrivită o camuflam de ochii curioșilor 🙂
Dar după a doua sarcină, burtica mea nu a mai vrut să rămână în anonimat, se vedea orice aș fi îmbrăcat.
Am încercat masaj … sală … electrostimulare … burta mea se încăpătâna să rămână pe poziție.
În luna decembrie 2016 am fost în vacanță în Dubai unde toți turiștii făceau plaja, mai puțin eu, care eram mai îmbrăcată ca arăboaicele pentru că eram așa de nemulțumită de cum arăt că nu mă dezbrăcam.
Soțul meu, Capricorn cu gura mare, a pus punctul pe “I” în stilul lui personal: ” ori rezolvi problema ori renunți la inhibiții. Tu alegi, important e să fi mulțumită. Dar părerea mea este că, dacă după 1 an de zile de la naștere nu s-a rezolvat, trebuie să ceri opinia unui specialist. ”
Pe 07 ianuarie am rămas blocați în București o zi datorită ninsorilor și am fost la DermaLife să cer o părere avizată.
Dna doctor nu m-a convins din nici un punct de vedere și am amânat intervenția până găseam un ” doctor bun “.
Căutam pe google informații despre operatie, recuperare, rezultate și mai ales poze before / after pentru a-mi da seama dacă intervenția are rezultatele pe care eu mi le doream.
Pozele găsite erau departe de rezultatul pe care îl aveți dumneavoastră în cazul meu.
Deoarece aveam o hernie nouă și dl doctor Matei mă mai operase o dată, fiind foarte mulțumită de rezultate, am hotărât să îl sun să îmi recomande un doctor cu care colaborează să rezolvăm toate problemele mele.
Dna doctor Noela Ionescu mi-a spus, este extraordinară, lucrăm împreună foarte bine.
Am venit la consultație și mi-a plăcut tot: faptul că mi-ați spus că perfecțiune nu există, ați fost foarte clară în exprimare și mi-ați explicat cu răbdare și desenând ceea ce mi se va întâmpla, ce presupune operația și recuperarea.
Probabil pentru dumneavoastră este rutină, dar pentru fiecare pacient în parte este foarte importantă comunicarea deoarece aceste informații personalizate nu le gasești nicăieri.
M-a uimit amestecul de fermitate ca și doctor cu cel de sensibilitate umană, de răbdare și înțelegere a pacientului.
Partea umană lipsește în general, probabil pentru că doctorul uită că pentru el e rutină, dar pt. pacient, totul e nou.
Am plecat decisă 🙂 din nou am căutat pe google poze cu operații ale dnei Noela Ionescu, în continuare nu am găsit nimic.
Eu mi-aș fi dorit poze gen before și after – la o zi, săptămână, lună.
Toți prietenii mei credeau că burtica arăta impecabil imediat după operație. Dar rezultatul optim este după 1 lună sau poate mai mult.
A sosit ziua operației și acum știam că nașa mea de botez mă va opera. 🙂 Dar am tăcut chitic pentru că știam că, chiar dacă spun sau nu ceva, oricum nu va face diferența din punct de vedere medical, deoarece sunteți un doctor extraordinar și aveți grijă maximă de orice pacient. Aveam toată încrederea și nu am vrut să vă emoționez de la prima oră. 🙂
Ați fost foarte înțelegătoare când v-am spus că leșin înainte de operatie. Nici nu ați râs de mine.
După operație, uimirea mea a fost că nu m-a durut zona operată deloc. Ca o comparație – operația de cezariană a fost fff grea. În cazul meu, singurul disconfort era reprezentat de cele doua drene. Dar după 2 zile nu a mai fost nici un fel de problemă.
Dacă nu îmi spuneați foarte explicit să fiu cuminte, cred că începeam sala la o săptămână pentru că organismul meu nu dădea nici un semnal de alarmă.
Ați avut foarte multă grijă de mine și mi-ați explicat tot în permanență – ce simt când scoateți drenele, firele.
Sunteti foarte minuțioasă și foarte delicată când îngrijiți pacientul.
În concluzie: toată experiența mea a fost una extraordinară datorită dumneavoastră. Sunt un pacient dificil – fricos și cârcotaș – dar dumneavoastră, si dacă mă strădui, nu vă pot reproșa nimic.
Sunteți perfectă din punctul meu de vedere, ca doctor și om, mi-ați insuflat curaj și răbdare fără să vă dați seama. Vă interesează să aveți grijă de pacienți – și de trup și de suflet, să nu fie traumatizați în nici un fel.
Referitor la discuția de ieri, îmi pare rău că nu știe toată lumea cât sunteți de minunată. Că nu se găsesc ușor pozele dumneavoastră pe internet, să fie accesibile tuturor. Gasești poze ale unor doctori care mai mult te sperie decât te conving.
Nu pot decât să îi mulțumesc lui Dumnezeu că a avut grijă de mine să vă gasesc.
Și dumneavoastră pentru că existați!
Sunteți minunată!”
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.